Dezbaterea cu privire la folosirea AI în artă se poartă pe trei planuri. Primul: dacă o imagine generată din câteva cuvinte e artă. Al doilea: cine este autorul imaginii (omul sau mașina)? Al treilea: dacă e corect ca AI să fie antrenată pe munca altor artiști.
1. Ușurința generării: democratizare sau trișare?
Susținătorii folosirii AI în artă promovează ideea că AI pune la îndemâna oricui o unealtă pentru imaginația lui. Cine „vedea” înainte o imagine în minte, dar nu știa să deseneze sau să fotografieze, o poate face acum în câteva secunde. Momentul actual poate fi comparat cu apariția fotografiei, despre care s-a spus la început că nu e artă. Anul 2022 poate fi interpretat ca un punct de cotitură: Jason Allen a câștigat un concurs de artă la Colorado State Fair cu o imagine făcută în Midjourney. Scandalul a adus în prim plan întrebarea: dacă oricine poate obține o imagine spectaculoasă, oricine poate fi considerat artist? În 2023, fotograful german Boris Eldagsen a câștigat un premiu Sony World Photography cu o imagine generată. A refuzat premiul, ca să arate că juriile nu mai pot face diferența.
2. Au imaginile generate valoare artistică?
Cel mai citat argument „contra” valorii AI în artă e al scriitorului Ted Chiang, într-un eseu din The New Yorker (2024). Arta, spune el, e rezultatul a mii de alegeri mici, pe care artistul le face pe parcurs. Un prompt de câteva rânduri e doar o mână de alegeri sintetizate, iar restul le „completează” mașina, cu o medie a tuturor informațiilor cu care a fost alimentată. De aici rezultă imagini impresionante, dar fără intenție. Criticii acestui punct de vedere răspund că nici oamenii nu sunt atât de originali, iar alegerile lor se bazează tot pe informații anterioare și inspirație din opere precedente. Alegerea, selecția și editarea pot fi și ele un act artistic, ca în fotografie sau în colaj. Un punct asupra căruia cad de acord multe voci din lumea artei: valoarea apare când artistul folosește AI-ul cu un concept și cu muncă proprie, nu când doar apasă pe un buton. Asta explică de ce artiști ca Refik Anadol sunt luați în serios.
3. Cine e autorul?
În SUA, Copyright Office a spus clar în ianuarie 2025 că scrierea unui prompt nu este o acțiune suficientă pentru a califica pe cineva drept autor. Motivul e că omul nu controlează ce face mașina cu instrucțiunile lui. Imaginile generate integral de AI nu sunt protejate prin copyright, dar cele în care AI-ul este doar o unealtă pot fi. Instanțele americane au confirmat aceeași linie în cazul Thaler, în 2025. În Europa, dreptul de autor cere de mult „creația intelectuală proprie” a unui om, deci concluzia e asemănătoare. Pe lângă asta, regulamentul european AI Act cere ca imaginile generate să fie marcate ca atare. E legat direct de deepfake-uri și de încrederea în imagini, dar acesta este un aspect complex din sfera dezinformării, care are nevoie de o discuție separată.
4. Piața și artiștii
La începutul lui 2025, Christie’s a organizat prima licitație dedicată artei făcute cu AI, „Augmented Intelligence”. Peste 5.600 de artiști au semnat o scrisoare care cerea anularea ei. Ei au numit-o „furt în masă”, pentru că modelele sunt antrenate pe lucrări folosite fără acord și fără plată. Licitația a avut loc totuși și a adus circa 729.000 de dolari. Aproape jumătate dintre cei care au licitat erau tineri, din generațiile Millennials și Gen Z. În noiembrie 2025, Getty Images a pierdut aproape tot procesul din Marea Britanie împotriva Stability AI, firma din spatele Stable Diffusion. Pentru mulți artiști europeni, asta arată că legile actuale nu îi apără încă.
Concluzia generală: imaginile generate au devenit ușor de produs și au intrat pe piața de artă, dar valoarea lor artistică depinde de cât OM e în spatele lor.
Surse: Ted Chiang, The New Yorker · Raportul U.S. Copyright Office (2025) · Hyperallergic · Artnet · Getty Images v. Stability AI
