Canoanele de frumusețe au fost mereu o oglindă a epocii, dar ritmul în care ele se adaptează s-a accelerat odată cu revoluția industrială. Producția de serie, presa ilustrată și, mai târziu, fotografia au făcut ca un ideal să nu mai rămână închis într-un salon sau într-un tablou. A început să circule. Corsetul fabricat industrial a modelat talia „de viespe” a epocii victoriene. Pe la 1900, „Gibson Girl”, desenată de Charles Dana Gibson și răspândită de reviste, a devenit primul ideal feminin de masă al Americii: înaltă, cu talie subțire și păr strâns sus. Era vorba nu doar despre forme, ci și despre personalitate. Două decenii mai târziu, femeia „flapper” a anilor 1920 a renunțat la corset și la curbe pentru o siluetă dreaptă, băiețească. Pentru prima dată, corpul ideal era impus pe scară largă nu de pictori, ci de industrie și de presă.
Cinematografia a dus fenomenul la scară globală. Hollywoodul anilor ’50 a propus silueta „clepsidră” a lui Marilyn Monroe. Moda anilor ’60 a răspuns cu Twiggy, iar anii ’90 cu stilul „heroin chic”, cu modele foarte slabe. Cercetătorii au încercat să măsoare această explozie de tipologii de frumusețe.
Un studiu clasic din 1980 (Garner și colegii) arăta că modelele din Playboy și concurentele Miss America deveniseră tot mai slabe între 1959 și 1978. Actualizarea studiului din 1992 a constatat că, în anii ’80, modelele aveau cu 13–19% sub greutatea normală pentru vârsta lor. Psihologul Devendra Singh a observat, în 1993, că raportul talie-șold a rămas aproape neschimbat, în jur de 0,7, chiar dacă greutatea scădea. Corpul s-a subțiat, dar această proporție de aur a rezistat zeci de ani.
Idealul frumuseții masculine nu a rămas nici el neafectat: un studiu din 1999 al psihiatrului Harrison Pope a arătat că figurinele de acțiune pentru băieți deveneau tot mai musculoase. Mărite la scară umană, unele dintre ele ar fi avut un biceps mai mare decât al oricărui culturist din istorie.
La nivelul feței, știința a găsit câteva constante. Un studiu celebru din 1990 (Langlois și Roggman) a arătat că fețele obținute prin suprapunerea mai multor chipuri sunt considerate mai atractive decât fețele individuale. Pe scurt, „media” ne place, ne atrage. Simetria și proporțiile echilibrate par să conteze – iar asta în culturi foarte diferite. Detaliul acesta devine important pentru înțelegerea unui fenomen din prezent, pentru că exact asta face și inteligența artificială: calculează medii.
Chirurgia estetică a transformat idealul de frumusețe din ceva de admirat în ceva de cumpărat. Potrivit ISAPS (International Society of Aesthetic Plastic Surgery), în 2024 s-au executat aproape 38 de milioane de proceduri estetice în lume, cu peste 40% mai multe decât în 2020. Botoxul și acidul hialuronic sunt pe primele locuri, iar operația de pleoape a devenit cea mai frecventă intervenție chirurgicală.
Rețelele sociale au adăugat și ele ceva: filtrul. În 2018, trei medici de la Boston University au descris afecțiunea „Snapchat dysmorphia”, adică pacienți care cer chirurgului să-i facă să arate ca în propriile selfie-uri filtrate. Peste jumătate dintre chirurgii estetici americani spuneau că primesc astfel de cereri. Un an mai târziu, jurnalista Jia Tolentino a numit noul ideal „Instagram face”: pomeți ridicați, buze pline, ochi mari, bărbie fină. Este o față care pare a fi o combinație de etnii și care nu aparține, de fapt, nimănui din lumea reală.
Inteligența artificială duce totul la alt nivel. Nu copiază un ideal – îl calculează. În 2022, un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (Nightingale și Farid) a arătat că oamenii nu mai pot deosebi fețele generate de AI de cele reale și că le consideră pe cele artificiale chiar ceva mai demne de încredere. În 2023, cercetători din Australia și Marea Britanie au stabilit statistic o situație incomodă: chipurile (caucaziene) generate de AI au fost considerate „reale” mai des decât fotografiile unor oameni reali. Cercetătorii au numit fenomenul „hiperrealism AI”.
Explicația ține de proporții foarte bine echilibrate, adică aceeași „medie” pe care creierul nostru o găsește atractivă. Tot în 2023, filtrul „Bold Glamour” de pe TikTok, construit cu AI, schimba fața în timp real, foarte convingător și fără urme digitale de prelucrare, chiar și pentru ochiul antrenat. Când organizația The Bulimia Project a cerut generatoarelor de imagini să arate corpul „perfect”, aproape 40% dintre rezultate au fost corpuri nerealiste.
Întrebarea astăzi nu mai este „care e idealul nostru de frumusețe?”, ci „cine decide?”. Raportul Dove din 2024 arată că o femeie din trei simte presiunea de a-și schimba înfățișarea din cauza a ce vede online, chiar și când știe că imaginea e falsă sau generată de AI. Brandul a promis că nu va folosi femei generate de AI în reclame și a folosit acest statement ca pe o temă de marketing.
Dacă timp de un secol idealurile de frumusețe au venit de la pictori, fotografi, regizori și designeri, acum ele vin dintr-un algoritm hrănit cu miliarde de chipuri pe care le-a amestecat, extrăgând o medie calculată îndelung. Rezultatul e o frumusețe fără defecte, dar și fără biografie. Iar riscul este ca, privind-o zilnic, să ajungem să ne vedem propriile fețe ca pe niște erori.
Surse: Wiseman et al. (1992) · Singh (1993) · Pope (1999), via Time · Langlois & Roggman (1990) · ISAPS Global Survey 2024 · Boston University – Snapchat dysmorphia · NPR – Instagram face · Nightingale & Farid (2022), via WEF · UCL – AI hyperrealism (2023) · NPR – filtrul TikTok · The Bulimia Project, via My Modern Met · Dove – raportul 2024, via Happi
